10 aspecte de luat in calcul pentru propunerea unui bun pret online

Checklist Sisteme pentru stabilirea preturilor online

O structura simpla pentru o mai buna masura a efortului in propunere de preturi online competitive pentru vanzare, economic fundamentate pentru afaceri si masurabile in lupta concurentiala.

1. Lista cu denumirea produselor si serviciilor importante

Principiul comertului electronic spune ca succesul unui magazin online depinde de numarul de produse propuse spre vanzare, fiind vehiculata o cifra de minim 2000 de produse pentru ca magazinul sa fie perceput ca serios. Din acestea doar o mica parte reprezinta produsele care fac efectiv cifra de afaceri. In stabilirea Strategiei de preturi, ne vom concentra doar pe acestea.

2. PRE7: Fisierele de structura Pretului, ca sa stim cat costa un produs gratuit

PRE7 = pret achizitie + marja + costuri functionare + costuri marketing + costuri livrare + costuri de procesare + taxe legale. Aceasta structura simpla ne permite sa calculam minimul de pret la care ne acoperi costurile. Decizia de a vinde sub acest pret se ia doar din ratiuni de marketing, asumandu-se pierderea ca si un cost de a fi « pe piata » si totdeauna urmarindu-se recuperarea ei din volum.

3. Se stabilesc limitele Pierderii in Joc, limitele in care ma pot mentine cu pierderile ca sa ating obiectivele.

Limita pierderii este suma diferentelor intre pretul de vanzare si pretul PRE7. Stabilirea unui buget de pierdere trebuie sa coreleze timpul care il petreci pe piata pana cand devii cunoscut si se stabilizeaza cifra de afaceri. Strategia de preturi poate elimina de la inceput acest risc pentru afacere (cateodata chiar toti jucatorii decid sa nu si-l asume). Dar cum in online concurenta pentru aproape-cel-mai-mic pret este mare …

4. Se aleg produsele pentru monitorizare

Cele 10-20% din gama de produse care asigura cifra de afaceri trebuie monitorizate. Un shortlist al lor bazat pe anticipari si rapoarte de vanzari efective va fi creat.

5. Softurile de monitorizare si Alerta

Pentru lista scurta vom alege sa cumparam sau sa construim un sistem de monitorizare si alerta de preturi si existenta produselor. Ne intereseaza : cate magazine online vand acelasi produs, care este gradul lui de dispersie in produsele propuse de ceilalti, cate magazine sunt mai puternice decat noi din punct de vedere online, ce mecanisme de promovare folosesc si mai ales cele care le folosim si noi, la ce preturi este vandut respectiv, daca acest pret variaza in timp, modul in care noi primim aceste alerte.

6. Politica schimbarilor rapide

Urmarea fireasca a alertelor care le primim este ca vrem sa schimbam ca sa fim competitivi. Ca sa nu facem schimbare de dragul schimbarii ne ghidam dupa un set de principii stabilite anterior. Cel mai usor este sa ai calculata Baza pretului si sa renunti la o parte din marja ca sa concurezi.

7. Calculele automate in modulul de administrare sau fisere separate, Sistem de calcul pe Cifra de Afaceri

Automatizarea acestor calcule catalizeaza procesul de decizie. Stim cognitiv ca daca reducem o marja cu 2% vom fi mai competitivi ca pret, dar este greu sa proiectam incidenta acestei schimbari asupra intregului sistem. Aici calculele automate ne ajuta prin previzionarea schimbarii asupra intregii cifre de afaceri prin corelarea cu nivelul de vanzari. Si nu pentru unul, ci pentru toate produsele.

8. Studiu continuu : Obiceiurile pietei, tipul de comert, aderenta la fidelizare, reduceri, oferte, etc

Date si studii se emit continuu, gratuite sau platite. Abundenta lor face imposibila o munca de cercetare care sa se oglindeasca mereu in decizii si mai ales, nu asta este scopul afacerilor online care sunt centrate pe vanzare. Aceste date ofera « fine-tunning » pentru jucatori. Recomandarea este ca ele sa fie consemnate intr-un loc, si sa fie vizualizate in bloc o data la cateva luni.

9. Utilizarea sistemelor de publicitate preturilor (AdWords, Comparatoare, Affiliate, Alt tip de reclama)

Majoritatea acestor sisteme sunt facute pe sistemul licitatiilor. Ceea ce inseamna ca ofera o imagine foarte buna despre interesul pentru a vinde anumite produse. Aceste costuri fac parte din PRE7 si cu cat sunt mai mari, cu atat incidenta lor e mai mare asupra Bazei. Vei afla astfel cat sunt dispusi concurentii tai sa sacrifice sau sa isi asume riscuri. Vei avea o idee buna despre Stategiile de pret folosite.

10. Sistem secundar de calcul avand element central Marja

Marja este cea mai des « sacrificata » pentru ca in PRE7 este cel mai mobil element si cel asupra caruia avem decizia imediata. Optimizarea celorlalte elemente are o inertie mai mare. Calculele automate a incidentei cifrei de afaceri prin modificarea continua a marjelor sunt foarte folositoare. Suplimentar poate fi montat un al doilea sistem de calcul care coreleaza modificarea acestei marje visavis de optimizarea elementelor cu inertie mare. Daca reusim sa optimizam costurile de packaging si de livrare poate reusim sa scoatem presiunea de pe marja. In ce masura, ne spune acest al doilea sistem.

Claudiu Gamulescu

Din 1998 in afacerile digitale. Dezvoltator si Consultant. Am inceput in 2004 studierea pietei românesti de e-commerce, si de atunci ma preocupa continuu. Ma puteti gasi si pe Facebook si Twitter. Reprezint serviciile Underclick.

You may also like...